Influente negative din mediul familial asupra dezvoltarii pe termen lung a individului

      

                                             

      Dezvoltarea individului este un proces ce se desfasoara de la nasterea pana la extinctia acestuia, un process care se afla pe un continuum de la A la Z si care este activ.

       Acest demers implica mai multe niveluri ( copilarie, pre-adolescenta, adolescenta, stagiul de adult-tanar, cel de adult-batran si in cele din urma nivelul de batran) si este influentat de trei factori primordiali : ereditatea, mediul si educatia.

      Ereditatea  este primul factor fundamental al dezvoltarii personalitatii si cel dintai care se manifesta. S-a demonstrat faptul ca nu exista nicio manifestare psihica fara o baza organica asigurata de ereditate. Aceasta este proprietatea fiintelor vii de a transmite urmasilor careactere dobandite de-a lungul filogenezei.  Mecanismul ereditar asigura particularitati somatice precum : compozitia sangvina, tipul somatic, aspect statuare, caracteristici ale sistemului nervos, particularitati fizionomice etc.  Cu toate acestea, psihologul Zazzo sustinea ca potentialul ereditar se pierde in conditiile in care  ceilalti doi facctori nu intervin la timp.

     

    Mediul  reprezinta ambientul in care se naste, traieste si se dezvolta omul. Fiecare fiinta interactioneaza de-a lungul vietii cu mai multe medii :

·         familial;

·         al institutiilor educative;       

                                 

        ·         al grupului de prieteni; 

        ·         al comunitatii urbane sau rurale;

        ·         al grupului de munca;

        ·         al celui regional si continental.

Dintre aceste medii, as vrea sa ma raportez indeosebi la unul anume, la cel familial.

     Familia este perceputa ca forma de comunitate umana, este probabil cea mai trainica, apartine fiecarei  trepte de dezvoltare istorica si are o mare stabilitate ca structura sociala. Legile secolului al XX-lea urmaresc inlocuirea metodelor autoritare -din familia tradiotionala-  cu forme de control public.                                                                  

         Familia prezinta si o serie de particularitati diferentiatoare ce isi pun amprenta asupra dezvoltarii individului. Aceasta influenteaza cele mai multe domenii ale activitatii noastre ( precum educatia, maniera de a face fata conflictelor, orietarea religioasa s.a.).  Alte particularitati sunt : apartenenta involuntara, “longevitatea” acestei comunitati umane, deosebirea sa de alte grupuri sociale prin raportul dintre public si privat, tendinta existentei unei “paradigme” familiale  si ,nu in ultimul rand, se aduce in discutie intensitatea emotiilor si sentimentelor din cadrul acesteia. Se mentin in vedere si  unele aspecte biologice, naturale, ce pot juca un anumit rol în modul de exprimare a autonomiei şi solidarităţii din cadrul familiei. Comportamentele de atasament dintre parinti si copii precum si procesele emotionale primare din cadrul familiei au un rol bazal in ceea ce priveste dezvoltarea propriei personalitati.

        In mod “iminent” trebuie sa ne raportam si la violenta din familie, aici, la violenta asupra copiilor, dat fiind faptul ca mentionam mai sus intensitatea emotiilor, prin prisma faptului ca se considera, in general, ca persoanele violente sunt indivizi indiferenti. Acest aspect este infirmat de ulterioarele observatii asupra comportamentului uman, aceste persoane fiind intens implicate emotional.

        In ceea ce priveste familia moderna, statisticile au demonstrat o simplificare a numarului de generatii de la trei la doua.  In acest context are loc un proces negativ de scadere sau de lipsa a participarii bunicilor la viata si educatia nepotilor. In asemenea conditii se produce o “dereglare”  prin  prisma faptului ca supravegherea copiilor devine limitata si intervin factori externi spre a reechilibra aceasta carenta ( precum institutii  sociale –crese, gradinite- carenta ce reprezinta, in fapt, o relativa scindare intre contextul emotional si securizant, din mediul familial, si copil) .

           Revenind la violenta in familie, se aduce in discutie notiunea de “abuz familial”.  Acesta este comis de catre membrii familiei copilului. Comportamentele considerate abuz – din cadrul familial- depind, desigur, de o serie de factori socio-culturali.  Abuzul poate fi, in acest context, de mai multe tipuri :

·         abuz fizic – acesta consta in vatamarea fizica a copilului prin : lovire, legare, intoxicare, otravire, umilire. De exemplu legislatia noastra in ceea ce priveste drepturile copiilor  admite ca fiind pedepse acceptabile lovirea copilului peste fund sau peste fata. Pe cand in alte tari precum Olanda, Suedia s.a. sunt considerate ilegale aceste pedepse iar parintele poate fi tras la raspundere in instant daca se dovedeste a aplica aceste metode constant asupra copilului.

·         abuzul emotional este de asemenea in egala masura precum cel fizic extrem de nociv asupra dezvoltarii  copilului ( dezvoltare fizica, sociala, mentala, morala) si poate avea consecinte dure,de lunga durata generand chiar nevroze sau diferite tulburari de personalitate.            

·         abuzul sexual este in mod definitiv cea  mai grava forma de abuz ducand si aceasta la tulburari grave de personalitate, la consumuri de substante stupefiante, alcool, la depresii si, in cazuri extreme, la tentative sau acte de suicid finalizate.

     Un alt aspect ce priveste influenta negativa a mediului familial il reprezinta neglijarea. Literatura de specialitate  releva existenta a trei feluri de neglijare :

1                                1. Neglijarea  fizică  - se referă la privarea de alimentaţie, de îmbrăcaminte, de medicamente sau de domiciliu. Uneori neglijarea fizică poate avea urmări mult mai grave decât abuzul fizic;

      2 .Neglijarea educaţională  -  implică tot ceea ce ţine de frecventarea unei forme de învăţământ, prin obligarea copilului la alte activităţi decât cele şcolare sau la vagabondaj;

    

        3. Neglijarea emoţională  - presupune ignorarea evenimentelor importante din viaţa copilului, omiterea încurajărilor aşteptate de copil, modalitatea neadecvată de răspuns la nevoile sale emoţionale. De cele mai multe ori părinţii încearcă să substituie relaţia afectivă prin satisfacerea tuturor nevoilor materiale în mod excesiv. Neglijarea emoţională este foarte greu de depistat de aceea ea persistă un timp destul de mare şi provoacă mari daune dezvoltării emoţionale şi chiar fizice a copilului.

       In acest context, evidentiem si al treilea factor decisiv in formarea personalitatii si anume educatia. Aceasta reprezinta o forma organizata si sistematica de invatare, ea asigura o corelatie si unitate intre om si mediu. Educatia este cea care da o forma a ceea ce  copilul a dobandit in mod ereditar sau din mediul din jurul sau. Informatiile pe aceasta cale pot fi obtinute in mod  formal ( in locuri special amenajate precum gradinite, scoli, licee etc.) sau in mod  informal ( in familie, in grupul de prieteni, in  aer liber etc.) .

         In principiu, fiecare dintre cei trei factori are o pondere masiva in ceea ce priveste dezvoltarea personalitatii  individului si sunt interdependenti si, din punctual meu de vedere, “echidistanti”.

         In alta ordine de idei, cuvintele ordonate sub forma unui “speech”, de aici, au avut menirea  a reprezenta o pledoarie la adresa importantei majore a factorului de mediu, mai exact a mediului familial.  Consider ca are o pondere bazala, emotionala, incomensurabila  prin prisma faptului ca lipsa de functionalitate la acest nivel poate avea repercusiuni grave asupra dezvoltarii copilului. De exemplu, neglijenta parintilor sau tipurile de parinti autoritari ii pot genera copilului dezvoltarea unui comportament narcisist – ceea ce ii va crea implicit probleme de adaptare sociala si nu numai. De asemenea, si violenta si abuzurile  exercitate asupra individului, inca de timpuriu, din partea membrilor familiei, vor avea urmari la fel sau, probabil, mai grave precum determinarea unui comportament anti-social, tulburari, nevroze, tendinte de suicid si multe altele.

           Astfel, un mediu familial nociv poate avea rezultate negative pe termen lung in ceea ce priveste  evolutia personalitatii individului.

                                        

                                                                                                                             by Cristiana Ursu 

Adaptarea sociala a copiilor cu probleme de invatare

     Societatea secolului XXI se confruntă cu o ascensiune a  problemelor comportamentale ale tinerilor adolescenți. Aceste probleme pot apărea din cauza dificultăților de integrare, care au ca factor declanșator atât mediul extern cât și mediul intern. Printre tinerii respinși de societate se pot regăsi cei instituționalizați, cei cu mediul familial devalorizat, cei cu dizabilități în dezvoltarea fizică și intelectuală, lista putând continua.

      Date fiind aceste problematici psiho-sociale, putem  pune în valoare faptul că numeroase cercetări au avut loc în vederea stabilirii cu exactitate a modalității în care toate aceste variabile influențează viața adolescenților. Una dintre aceste cercetări a fost realizată de către Wenz-Grossn, Melodie Siperstein, Gary N în anul 1997, în SUA,  studiul numindu-se "Importance of social support in the adjustment of children with learning problems " relevând astfel modalitățiile de interacționare cu mediul social al copiilor cu dizabilități. Acesta reprezintă o continuare a unui studiu mai vechi realizat de către Morrison, Laughlin, Smith, Ollansky, & Moore, având ca scop aflarea numărului și al tipurilor de relații care constituie legătura socială a copiilor cu dificultăți de învățare, percepția lor asupra celor care le oferă suport social și calitate relațiilor lor cu aceștia. După cum am menționat anterior, studiul a examinat interacțiunea socială a adolescenților, eșantionul fiind alcătuit din 106 copii din clasele IV,V și VI; acesta s-a  împărțit în două grupe, prima fiind alcătuită din 40 de copii cu nevoi speciale și a două din 66 de copii din școala generală.  Examinarea a constat în realizarea a doua interviuri de câte 30 de minute, având o pauză de o săptămână pentru a reduce oboseala copiilor, aceștia primind câte un cadou micuț la finalizarea fiecăruia. În cadrul interviurilor, cercetătorii au făcut uz de o serie de chestionare, cu care s-au urmărit aspectele privind relațiile pe care aceștia le au, privind:

• valoarea contactului (e.g., "Do you and [friend's name] ever spend time together when you're not in school?").
• intimitatea (e.g., "Do you ever talk about things with [friend's name] that you wouldn't tell most kids?").
• loialitatea (e.g., "Does [friend's name] ever tell other kids things about you that you wanted him or her to keep a secret?").
• supraaprecierea propriei persoane (e.g., "When you do a good job on something, does [friend's name] tell you that you did?").
• comportamentul prosocial (e.g., "Do you and [friend's name] ever borrow things from each other, like money, class notes, clothes or other things?").
• conflictul (e.g., "Do you ever get into arguments with [friend's name] ?").
• competiția (e.g., "If [friend's name] ever got a better grade than you on a test or an assignment, would he or she ever brag about it?").

    Rezultatul a constat în demonstrarea faptului că adolescenții cu probleme de învățare s-au îndreptat mai mult spre căutarea unui sprijin emoțional și mai puțin spre un sprijin pentru rezolvarea problemelor, așa cum au făcut-o ceilalți copii normali. De asemenea s-a demonstrat faptul că copiii cu probleme în învățare apelează mai puțin la ajuorul din partea părinților decât copiii normali. Copiii refuză să apeleze la părinți deoarece de multe ori aceștia se simt stresați din cauza copiilor pe care îi au, motiv pentru care nu reușesc sa le ofere sprijinul de care aceștia au nevoie. Acești copii au mai multe dificultății în realizarea unor relații de prietenie decât cei normali .În concluzie, s-a demonstarat faptul că suportul emoțional a reprezentat o formă de protecție pentru ambele grupe de copii, cei cu dificultăți de învățare reprezintă o particularitate având  o anumită predispoziție spre depresie. Aceste rezultate sunt congruente cu studiul realizat de către Hoyle & Serifica, 1988; Wenz-Gross & Siperstein.


Date fiind rezultatele cercetării, considerăm că acest deficit în stabilirea relațiilor de prietenie și integrare socială, poate fi  îndreptat cu ajutorul  orelor de dezvoltare specială, personală și  educație pentru părinți, în principal noii copii care la rândul lor vor fi părinți  pentru că acestea au un rol major în dezvoltarea corectă a copilului din punct de vedere psihologic, afectiv și cognitiv.

Profesorul trebuie să învețe să fie mai receptiv la problemele copiilor, trebuie să le descopere calitățile, să îi introducă în activități care să le scoată la iveală calitățile,  prin ”arta jocului”, să le creeze o imagine de sine pozitivă, în activitățile de dezvoltare personală. De asemenea trebuie să învețe să nu îi ridiculizeze atunci când greșesc ci din contră.. să încerce să se ”muleze” după nevoile copilului iar  activitățile de dezvoltare personală, ar trebui integrate ca opțional și nu doar ca o simplă necesitate ca mersul la medic.

Bibliografie:

Wenz-Gross, M. & Siperstein, G.N. (1997). Importance of Social Support in the Adjustment of Children with Learning Problems. Exceptional Children, 63(2), 183.




by Olteanu Alina & Grebenar Miana