Adaptarea sociala a copiilor cu probleme de invatare

     Societatea secolului XXI se confruntă cu o ascensiune a  problemelor comportamentale ale tinerilor adolescenți. Aceste probleme pot apărea din cauza dificultăților de integrare, care au ca factor declanșator atât mediul extern cât și mediul intern. Printre tinerii respinși de societate se pot regăsi cei instituționalizați, cei cu mediul familial devalorizat, cei cu dizabilități în dezvoltarea fizică și intelectuală, lista putând continua.

      Date fiind aceste problematici psiho-sociale, putem  pune în valoare faptul că numeroase cercetări au avut loc în vederea stabilirii cu exactitate a modalității în care toate aceste variabile influențează viața adolescenților. Una dintre aceste cercetări a fost realizată de către Wenz-Grossn, Melodie Siperstein, Gary N în anul 1997, în SUA,  studiul numindu-se "Importance of social support in the adjustment of children with learning problems " relevând astfel modalitățiile de interacționare cu mediul social al copiilor cu dizabilități. Acesta reprezintă o continuare a unui studiu mai vechi realizat de către Morrison, Laughlin, Smith, Ollansky, & Moore, având ca scop aflarea numărului și al tipurilor de relații care constituie legătura socială a copiilor cu dificultăți de învățare, percepția lor asupra celor care le oferă suport social și calitate relațiilor lor cu aceștia. După cum am menționat anterior, studiul a examinat interacțiunea socială a adolescenților, eșantionul fiind alcătuit din 106 copii din clasele IV,V și VI; acesta s-a  împărțit în două grupe, prima fiind alcătuită din 40 de copii cu nevoi speciale și a două din 66 de copii din școala generală.  Examinarea a constat în realizarea a doua interviuri de câte 30 de minute, având o pauză de o săptămână pentru a reduce oboseala copiilor, aceștia primind câte un cadou micuț la finalizarea fiecăruia. În cadrul interviurilor, cercetătorii au făcut uz de o serie de chestionare, cu care s-au urmărit aspectele privind relațiile pe care aceștia le au, privind:

• valoarea contactului (e.g., "Do you and [friend's name] ever spend time together when you're not in school?").
• intimitatea (e.g., "Do you ever talk about things with [friend's name] that you wouldn't tell most kids?").
• loialitatea (e.g., "Does [friend's name] ever tell other kids things about you that you wanted him or her to keep a secret?").
• supraaprecierea propriei persoane (e.g., "When you do a good job on something, does [friend's name] tell you that you did?").
• comportamentul prosocial (e.g., "Do you and [friend's name] ever borrow things from each other, like money, class notes, clothes or other things?").
• conflictul (e.g., "Do you ever get into arguments with [friend's name] ?").
• competiția (e.g., "If [friend's name] ever got a better grade than you on a test or an assignment, would he or she ever brag about it?").

    Rezultatul a constat în demonstrarea faptului că adolescenții cu probleme de învățare s-au îndreptat mai mult spre căutarea unui sprijin emoțional și mai puțin spre un sprijin pentru rezolvarea problemelor, așa cum au făcut-o ceilalți copii normali. De asemenea s-a demonstrat faptul că copiii cu probleme în învățare apelează mai puțin la ajuorul din partea părinților decât copiii normali. Copiii refuză să apeleze la părinți deoarece de multe ori aceștia se simt stresați din cauza copiilor pe care îi au, motiv pentru care nu reușesc sa le ofere sprijinul de care aceștia au nevoie. Acești copii au mai multe dificultății în realizarea unor relații de prietenie decât cei normali .În concluzie, s-a demonstarat faptul că suportul emoțional a reprezentat o formă de protecție pentru ambele grupe de copii, cei cu dificultăți de învățare reprezintă o particularitate având  o anumită predispoziție spre depresie. Aceste rezultate sunt congruente cu studiul realizat de către Hoyle & Serifica, 1988; Wenz-Gross & Siperstein.


Date fiind rezultatele cercetării, considerăm că acest deficit în stabilirea relațiilor de prietenie și integrare socială, poate fi  îndreptat cu ajutorul  orelor de dezvoltare specială, personală și  educație pentru părinți, în principal noii copii care la rândul lor vor fi părinți  pentru că acestea au un rol major în dezvoltarea corectă a copilului din punct de vedere psihologic, afectiv și cognitiv.

Profesorul trebuie să învețe să fie mai receptiv la problemele copiilor, trebuie să le descopere calitățile, să îi introducă în activități care să le scoată la iveală calitățile,  prin ”arta jocului”, să le creeze o imagine de sine pozitivă, în activitățile de dezvoltare personală. De asemenea trebuie să învețe să nu îi ridiculizeze atunci când greșesc ci din contră.. să încerce să se ”muleze” după nevoile copilului iar  activitățile de dezvoltare personală, ar trebui integrate ca opțional și nu doar ca o simplă necesitate ca mersul la medic.

Bibliografie:

Wenz-Gross, M. & Siperstein, G.N. (1997). Importance of Social Support in the Adjustment of Children with Learning Problems. Exceptional Children, 63(2), 183.




by Olteanu Alina & Grebenar Miana